Despre Ședința pe Grădiniță din data 13.03.2013

Cu toate că avem posibilitatea să interacționăm prin intermediul acestui spațiu virtual, constat o reținere în a-l folosii.

Încep aceste post cu o invitație atât către părinți cât și către personalul Grădiniței nr. 38 , să comunice cu noi prin acest mijloc, foarte la îndemână. Nu ezitați, solicitați dreptul de a publica pe acest blog și-l veți primi.

Acum să vorbim despre această ședință, pe grădiniță , la care participanți au fost Administrația Grădiniței pe de o parte și comitetele de părinți pe grupe, pe de altă parte.

Pe ordinea de zi a fost :

  1. Discuție despre valoarea alocației pentru hrană, pe care o achităm pentru copiii noștri;
  2. Cursurile opționale;
  3. Achiziția de cuptoare pentru bucătăria Grădiniței.

De departe cea mai interesantă problemă (PENTRU MINE) a fost nivelul valorii alocației pentru hrană.

Administrația Grădiniței a afirmat că nivelul de 12 lei/zi/copil, nu mai este suficient pentru a acoperi costurile. S-a vorbit despre părinți care din diverse motive obiective, sau subiective nu achită această sumă. S-a vorbit de faptul că dacă nu se mărește această valoare calitatea va avea de suferit. Gata, totul până aici, totul până la calitate. Cineva din sală a pus o întrebare, cu privire la laptele care se servește copiilor … răspuns vag. Cineva a pus o întrebare cu privire la furnizorul de alimente … răspuns vag.

Eu personal, nu accept răspunsuri vagi cu privire la aceste lucruri.

O să pun o serie de întrebări Administrației (consiliul de administrație, Director, administrator).

Aceste întrebări sunt :

  1. Vorbiți despre o suplimentare a valorii pe care să o achităm ca și contravaloare pentru hrană. Cum ați constata că valoarea achitată nu mai acoperă cheltuielile, ați făcut un ”coș zilnic, săptămânal, lunar” ? Care este valoarea acestuia? Într-un cuvânt ați făcut un buget?
  2. Unul dintre motive ale acestei suplimentări, este faptul că anumiți părinți nu vor, sau nu-și permit să achite aceste sume. Dacă sumele vor crește, credeți că acești părinți , care nu vor, sau nu pot vor plăti ?
  3. Să înțeleg faptul că deja avem o problemă cu calitatea? Apropo de asta nu mai departe de săptămâna trecută, fetița mea a avut o problemă de acest tip, dar să zicem că a fost o întâmplare.
  4. Doresc să știu cu exactitate sursa de aprovizionare a alimentelor, furnizorul și calitatea acestora. Sper să nu constatăm că, de exemplu, laptele servit copiilor este nepasteurizat, sau procurat din cine știe ce surse ….
  5. Doresc să se facă public un raport al cenzorului care ocupă această poziție, referitor la activitatea fiscală ce privește cei 20% proveniți din încasările de la Cursurile Opționale, precum și modul cum au fost cheltuiți banii care au fost încasați pentru hrana copiilor, de la începutul anului școlar. Vreau să se facă publice contractele de achiziție, furnizori, trasabilitate produse etc. Dacă cenzorul nu are timp, sau nu știe cum trebuie făcut, se poate merge până la înlocuirea cu altcineva, sau a se angaja unul pentru această revizie.
  6. Poate contractele cu furnizorii nu sunt cele mai atent și puternic negociate, poate cu ajutorul părinților, identificăm surse alternative de aprovizionare. Doresc o transparență totală cu privire la acest lucru.
  7. Dacă se constată că trebuie, sunt sigur că toți părinții vor accepta o suplimentare a acestui cuantum , dar nu sunt de acord cu fixarea acestuia LA LICITAȚIE. Doresc să fim informați corect cu privire la oportunitatea și necesitatea acestei modificări. Dacă constatăm, că, totuși, această valoare de 12 lei este prea mare? La unele Grădinițe din cartier este mult mai mic!

Subliniez încă o dată, că, acesta este punctul meu de vedere, sunteți liberi să-l criticați să-l completați, sau să-l susțineți, dar cel mai important, spuneți-vă părerea !

Mai sunt multe de spus, dar, deocamdată, mă opresc aici.

4 păreri la “Despre Ședința pe Grădiniță din data 13.03.2013

  1. Cerintele mi se par cat se poate de firesti si de pertinente, avand in vedere ca este vorba despre alimentatia copiilor nostri. Cat despre transparenta, da, sunt total de acord ca asa ar trebui sa stea lucrurile si sper ca in urma acestei sedinte, sa se schimbe, macar putin in bine lucrurile.

    • Gabriela, să ști că la ședință nu s-au pus clar, nici una dintre aceste probleme. Eu nu am fost la ședință. Acesta este motivul pentru care am simțit nevoia să-mi spun părerea, și să o spun la vedere, ca toată lumea să știe ce așteptări avem și aceia care consideră corectă poziția, să subscrie acțiunii noastre.

      • Am inteles, credeam ca ai fost la sedinta. Pai aceste probleme cu siguranta trebuie puse exact asa cum le-ai mentionat tu pentru ca sunt extrem de importante si o data expuse, nu cred ca exista un parinte care sa nu vrea sa afle toate aceste aspecte.

        Cum se poate proceda pentru a face cunoscute aceste cerinte?

  2. Buna ziua,

    In calitate de casier al comitetului de parinti (desi nu mi-am exercitat aceasta functie pana acum pt ca nu am fost solicitata sau consultata), va spun ca, desi nu am putut ajunge la sedinta cu comitetele de parinti, am aflat de la parintii prezenti care au fost subiectele. Ieri 19 martie am fost impreuna cu dna. Rosca Cornelia in biroul doamnei Director si va pot spune urmatoarele:
    – suma de bani care ramane in gradinita (parte din banii pe care-i platim pentru optionale) reprezinta 10% din suma totala ce se incaseaza
    – contractele cu firmele sau asociatiile care desfasoara cursurile de optionale sunt publice pe site-ul ismb insa nu si sumele aferente acestora
    – suma aproximativa ce s-a strans pana in acest moment este de cca 2.500 lei (de la optionale)
    – cuptorul din bucatarie este stricat (nu stiu sa va dau detalii deocamdata, am cerut o fotografie pe care o sa incerc sa o postez pentru a fi lamuriti toti parintii), suma necesara pentru reparare se pare ca se incadreaza in suma pe care o avem deja stransa
    – tot din aceasta suma au fost achizitionate si consumabile pentru curatenie in gradinita (clor, dezinfectant etc), pentru ca gradinita nu a mai primit fonduri din partea primariei in ultima perioada
    – legat de preturile de achizitie a alimentelor, am pus o singura intrebare si anume care ar fi pretul de achizitie al merelor si mi s-a raspuns ca depinde ce fel de mere cumparam, atunci cand cumparam mere mari si frumoase aceste sunt achizitionate cu 4 lei sau chiar 6 lei pe kg
    – nu se achizitioneaza carne cu os, doar carne fara os
    – daca nu se mareste valoarea contributiei pentru hrana atunci sunt nevoiti sa schimbe fie cantitatea fie calitatea mancarii
    – in vara doamna Director a spus ca intentioneaza sa igienizeze clasele din corpul vechi al gradinitei
    Cam acestea sunt in linii mari subiectele discutate, fiecare a fost detaliat, aici doar am sintetizat. Sunt la dispozitia dvs. pentru eventuale lamuriri, in calitatea mea de casier al comitetului de parinti.
    PS: Si eu as vrea sa cunosc parintii care fac parte din comitetul de parinti al gradinitei (Presedinte, Vicepresedinte) si mi-as dori o mai buna comunicare cu dansii, si chiar sa foloseasca acest blog pentru comunicare.

Lasă un răspuns către Mariuca Pistol Anulează răspunsul